Într-o zi, pe vremea comunismului, fratele Neag Ștefan din Lugoj i-a spus soției (sora Margareta): „Trebuie să adun toată literatura religioasă și s-o ascund că Domnul mi-a spus că va veni securitatea să caute cărți religioase”. Le-a adunat pe toate pe masă și se gândea să le ducă să le ascundă în magazia de lemne. Dar înainte de aceasta, s-a rugat Domnului: „Doamne unde să le pun?” Și Domnul i-a vorbit: „În noptiera din această cameră nu se va face percheziție.” A luat toate cărțile de pe masă și le-a băgat în noptieră. Atunci sora Margareta a zis:

— Acum nu te mai înțeleg. Mai înainte ai spus că vine percheziția și acum, pui cărțile tocmai în noptiera din cameră. Era o cameră care era folosită și ca cameră de zi și ca dormitor pentru copii. În cameră erau două paturi (unul construit dintr-un perete până în celălalt în care dormeau mai mulți copii unul lângă altul), o masă, un scaun, noptiera și soba de teracotă, care era construită în perete între două camere. Dar fratele Ștefan a răspuns:

— Domnul mi-a spus că în această noptieră nu se va face percheziție!

     În ziua când au intrat doi securiști și s-au legitimat, spunând: „Avem mandat de percheziție, nimeni nu se mișcă de pe locul care se găsește”, în cameră se găsea doar fratele Ștefan cu sora Margareta, stând pe un pat, iar pe noptiera cu pricina stătea o soră de la Ardeal care venise să vorbească cu fratele Ștefan în legătură cu un copil al ei care era grav bolnav. Sora respectivă avea o fustă, cum era portul ardelenesc, foarte largă care acoperea în întregime noptiera și securiștii au crezut că este scaun.

     Au controlat toată casa, lăsând toate lucrurile vraiște peste tot, inclusiv în magazia de lemne. Pe fratele Ștefan și pe sora Margareta i-au sculat pentru un timp în picioare și au controlat și patul respectiv, și sub pat, doar pe sora de la Ardeal nu au mișcat-o de la locul ei.

     Văzând că nu găsesc nimic suspect, au întocmit un proces verbal în care au specificat că au făcut percheziție, dar n-au găsit nimic compromițător și i-au dat fratelui Ștefan să semneze și după ce au salutat, au plecat.

     După aceea în altă zi când fratele Ștefan a fost chemat la securitate să dea declarații, unul din ei l-a întrebat:

— Noi știm sigur că ai cărți religioase, unde le-ai putut ascunde de noi nu am găsit chiar nici una?

— Dumnezeu mi le-a păzit.